You are currently viewing Victorie la scor pentru Flacăra Moreni în disputa cu ultima clasată din serie

Victorie la scor pentru Flacăra Moreni în disputa cu ultima clasată din serie

Flacăra Moreni s-a descătușat, săptămâna trecută, în disputa cu Sport Team București, ce a contat pentru etapa a 7-a a play-out-ului Ligii 3. Pe teren propriu, dâmbovițenii au trecut de gruparea din Capitală cu un categoric 4-0, după ce elevii lui Gabriel Paraschiv au arătat o mare poftă de joc.

Golurile Moreniului au fost marcate de Niță, Țilică (2) și Terec. Succesul cu ultima clasată din serie a fost unul dintre cele mai categorice obținute de morenari în actuala stagiune.

În disputa cu bucureștenii, antrenorul morenar Gabriel Paraschiv a  mizat pe o formulă de echipă alcătuită din Budoiu – Niță, Acasandrei, Cernea, Oancea – G. Negrea, Terec, Țilică – Prundaru, Gheboș, Niculăescu. În actul secund au mai intrat Angheluță, Pătulea, Vasile, B. Negrea și Snae.

Runda viitoare, Flacăra va înfrunta, în deplasare, pe ACS FC Dinamo București. Cu doar 28 de puncte acumulate, morenarii ocupă locul 5, retrogradabil, în Seria 5 de play-out.

M.I.