You are currently viewing DRAGOMIREȘTI: Bărbat reținut de polițiști pentru complicitate la furt calificat!

DRAGOMIREȘTI: Bărbat reținut de polițiști pentru complicitate la furt calificat!

La data de 6 mai a.c., cei doi bărbați, de 37 și 40 de ani, din municipiul Târgoviște, reținuți anterior de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au fost prezentați magistraților.

Pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

De asemenea, în aceeași cauză penală, polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 31 de ani, din comuna Dragomirești, bănuit de comiterea infracțiunilor de complicitate la furt calificat și furt calificat.

Cercetările efectuate au reliefat că, în noaptea de 5 spre 6 aprilie a.c., bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat pe raza comunei Aninoasa, le-ar fi asigurat transportul și paza celor doi bărbați, în timp ce aceștia ar fi sustras trei autoturisme, două dintre acestea fiind ulterior abandonate.

Ulterior, cei trei s-ar fi deplasat în comuna Niculești, unde ar fi pătruns, prin efracție, în incinta unei societăți comerciale, de unde ar fi sustras un aparat tip self-pay, ce conținea suma de 51.000 de lei, precum și 1.200 de pachete de țigarete.

Pe parcursul zilei de mâine, 7 mai, bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunere unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, pentru dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.

Precizăm faptul că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

IPJ DÂMBOVIȚA