You are currently viewing Friedrich Merz a primit, din a doua încercare, votul de încredere din partea parlamentului german

Friedrich Merz a primit, din a doua încercare, votul de încredere din partea parlamentului german

În urma celui de-al doilea vot din Bundestag, Friedrich Merz a obținut 325 de voturi “pentru”, mai mult decât cele 316 necesare. Au fost 289 de voturi “împotrivă” și o abținere.

Ceremonia de depunere a jurământului va avea loc tot în această seară.

Eșecul din prima rundă a fost unul surprinzător, într-un moment în care Germania se confruntă cu provocări de ordin economic, dar și la nivelul securității naționale. De asemenea, amintește NY Times, de la fondarea Germaniei moderne, toți candidații la funcția de cancelar au fost votați din prima rundă. Lui Merz, în schimb, i-au lipsit doar șase voturi, dintr-un total de 316 necesare.

Editor: IFA