You are currently viewing Astăzi, la Vatican, începe votul pentru alegerea noului Papă

Astăzi, la Vatican, începe votul pentru alegerea noului Papă

La Vatican începe astăzi unul dintre cele mai importante momente din istoria recentă a Bisericii Catolice, alegerea noului papă, la care participă 133 de cardinali din întreaga lume, în Capela Sixtină, acolo unde va avea loc o slujbă specială care marchează începutul votului.

Cardinalii vor rămâne izolați până când din coșul de fum al Capelei va ieși fumul alb, semn că Biserica are un nou lider spiritual. Urmașul papei Francisc ar putea fi anunțat în următoarele zile, în fața a sute de mii de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru.

Prelaţii vor scrie numele preferat pe buletinul de vot, sub cuvintele „Eligo in Summum Pontificem”, care în latină înseamnă „Îl aleg pe Suveranul Pontif”. Buletinul de vot împăturit va fi apoi aşezat pe o tavă de argint şi introdus în urnă.

O majoritate de două treimi va fi necesară pentru alegerea papei. Vor fi patru tururi de scrutin pe zi, două dimineaţa şi două după-amiaza, iar în cazul în care se ajunge la cel de-al 33-lea sau al 34-lea tur de scrutin, va avea loc balotajul obligatoriu între cei doi cardinali care au primit cele mai multe voturi în ultimul tur de scrutin.

Chiar şi în acest caz, totuşi, va fi necesară o majoritate de două treimi. Cei doi cardinali candidaţi nu vor putea participa activ la vot. Dacă voturile pentru un candidat vor fi două treimi din votanţi, alegerea Suveranului Pontif este canonic valabilă.

Noul ales va fi întrebat: Acceptasne electionem de te canonice factam in Summum Pontificem? (Accepţi alegerea ta canonică ca Suveran Pontif?), iar în caz afirmativ, va fi întrebat: Quo nomine vis vocari? (Cum vrei să fii numit?), întrebare la care va răspunde cu numele său pontifical.

După acceptare, buletinele de vot sunt arse, astfel încât clasicul fum alb poate fi văzut din Piaţa Sfântul Petru.

Editor: IFA