You are currently viewing Vreme deosebit de rece pentru luna mai, în acest weekend, în județul Dâmbovița

Vreme deosebit de rece pentru luna mai, în acest weekend, în județul Dâmbovița

Weekend cu aspect de iarnă – asta prognozează meteorologii pentru acest final de săptămână, în județul Dâmbovița. Luna mai pare la fel de capricioasă ca primăvara care ne-a trecut prin toate anotimpurile, începând cu temperaturi de peste 25 de grade Celsius, în luna martie și continuând cu ninsoare și grindină în aprilie.

Potrivit ANM, în acest weekend, în județul Dâmbovița, vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată, astfel că temperatura maximă va fi de 12 – 13 grade celsius, iar cea minimă va cobori până la 5 grade, mai puțin, chiar, la munte unde vor fi și condiții de brumă.

Ziua cerul va fi mai mult noros și trecător va ploua slab, apoi va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat.

La munte, în special la altitudini de peste 1500 m vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.

AUTOR: F.S.