Săptămâna începe cu vreme rece, în județul Dâmbovița și cu precipitații zilnice, care nu se vor da duse până weekendul viitor. ANM a emis o avertizare de vreme deosebit de rece, valabilă în toată țara, până joi, 15 mai, la ora 10.00.
„În intervalul menționat vremea va fi deosebit de rece, sâmbătă în cea mai mare parte a țării, apoi îndeosebi în jumătatea nordică. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 11 și 19 grade. Minimele termice vor avea valori între 2 și 10 grade, mai scăzute în Maramureș, estul și sud-estul Transilvaniei, nordul Moldovei și în Dealurile de Vest, unde se va forma brumă.
La munte, în special la altitudini de peste 1500 m vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.”
AUTOR: F.S.














