Președintele Consiliului Județan Dâmbovița, Corneliu Ștefan a participat, la Bruxelles, la cea de-a 166-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor. În cadrul întrunirii, au fost abordate teme de importanță majoră pentru viitorul Uniunii Europene și al regiunilor reprezentate.
„Am luat parte la dezbateri privind: provocările și oportunitățile referitoare la forța de muncă din domeniul sănătății, sprijinirea fermierilor în lanțul agroalimentar, viitorul buget al Uniunii Europene, prioritățile Comitetului pentru perioada 2025–2030 și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Pentru ca politicile europene să aibă impact, ele trebuie să ajungă acolo unde contează cel mai mult: în comunități. Dâmbovița face deja pași concreți în această direcție și este hotărâtă să transforme ideile europene în soluții locale, adaptate la nevoile reale ale oamenilor din județul nostru”, precizează președintele CJD, Corneliu Ștefan.

În cadrul ședinței delegației României de la Bruxelles de ieri, șeful administrației județene s-a întâlnit cu Roxana Mînzatu – Comisarul European din România și vicepreședinte executiv al Comisiei Europene.
„Am vorbit despre Dâmbovița, despre proiectele noastre și despre cum putem atrage cât mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea județului. A fost o discuție deschisă, cu mult interes pentru nevoile comunității dâmbovițene.
Drumul sigur al dezvoltării este atunci când, în inima Europei, vorbim despre Dâmbovița cu un român care face parte din mecanismul deciziei!”

AUTOR: F.S.














