La data de 15 mai a.c., în jurul orei 22.50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 44 de ani, din comuna Gura Ocniței, care a precizat că a fost informată de vecini cu privire la faptul că fiul ei ar fi fost agresat fizic de fostul soț.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în cursul aceleiași seri, un bărbat de 47 de ani, din comuna Gura Ocniței, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi agresat fizic, cu un obiect contondent, pe fiul său, în vârstă de 22 de ani. Persoana vătămată nu a necesitat îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând a fi dispuse măsurile legale.
IPJ DÂMBOVIȚA