You are currently viewing Tot mai mulți participanți, cu fiecare an, la Concursul Național „ART4YOU”, organizat de Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte

Tot mai mulți participanți, cu fiecare an, la Concursul Național „ART4YOU”, organizat de Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte

Liceul de Arte „Bălaşa Doamna” Târgovişte a organizat cea de-a XVI-a ediţie a Concursului Național Interdisciplinar „ART4YOU”, cu tema „Pe meleaguri românești”. Noua ediţie a competiției a fost realizată în colaborare cu Ministerul Educației, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa și Asociația de Părinți „Bălașa Doamna”.

Concursul s-a adresat tinerilor artişti, aparţinând învăţământului de masă şi particular, palatelor şi cluburilor copiilor, având vârsta cuprinsă între 11 şi 18 ani. Aceştia s-au înscris în cadrul celor cinci secţiuni: muzică uşoară, muzică populară, teatru, pictură şi fotografie. Prin abordarea interdisciplinară a temei alese şi prin încercarea de a utiliza diverse forme estetice precum sunetul, culoarea, imaginea şi forma, Concursul Național Interdisciplinar „ART4YOU” și-a propus să descopere şi să promoveze tinere talente, să dezvolte spiritul de competiţie, să stimuleze dragostea pentru artă ca formă de educaţie ce dezvoltă imaginaţia, creativitatea, afirmarea spiritului artistic, cunoaşterea şi respectarea valorilor autentice, a patrimoniului dâmboviţean şi promovarea acestuia, contribuind în acest fel la îmbunătăţirea şi îmbogăţirea climatului cultural-artistic în regiune.

Interesul în creştere pentru participarea la acest concurs este demonstrat de numărul mare al elevilor care nu au ezitat să se înscrie şi în acest an, aceştia provenind din judeţele: Arad, Argeș, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Sălaj, Vâlcea şi municipiul Bucureşti, subliniază reprezentanții Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte.

AUTOR: F.S.