Ieri, a avut loc, la Titu, Concursul „Cupa Primăverii”, un eveniment dedicat promovării mișcării și înotului în rândul copiilor, adresat grupelor de inițiere și perfecționare. La startul acestei ediții s-au aflat 200 de sportivi dâmbovițeni.
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național al României, într-un cadru festiv și emoționant. În deschidere au luat cuvântul primarul orașului Titu, Laurențiu Costache și Stan Cornelia, director al Palatului Copiilor din Târgoviște. Cei doi au transmis mesaje de încurajare și susținere pentru toți participanții, subliniind importanța sportului în dezvoltarea armonioasă a copiilor.
„Am avut bucuria de a participa la ediția a IV-a a Concursului Județean de Înot „Cupa Primăverii”, desfășurat la Bazinul de Înot „Emil Rozner” din Titu — un eveniment care a deschis oficial Zilele Sportului din orașul nostru.
Competiția, organizată de Palatul Copiilor Târgoviște în parteneriat cu Primăria Orașului Titu și cu sprijinul ISJ Dâmbovița, a reunit aproape 200 de copii din 7 instituții de învățământ și 5 cluburi private de natație din județ.
A fost o reală plăcere să fiu alături de copii, profesori, antrenori și părinți, într-o atmosferă marcată de entuziasm și fair-play.
Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la reușita acestui eveniment — organizatori, cadre didactice, antrenori, susținători și voluntari!
Felicitări tuturor participanților pentru efort, dedicare și pentru spiritul competitiv!
Titu rămâne un oraș în care sportul și educația merg mână în mână!”, transmite primarul orașului Titu, Laurențiu Costache.
AUTOR: F.S.