You are currently viewing Ionuț Săvoiu, la Întâlnirea Anuală a Programului de îmbunătățire a accesului la rețeaua de metrou din București

Ionuț Săvoiu, la Întâlnirea Anuală a Programului de îmbunătățire a accesului la rețeaua de metrou din București

Secretarul de stat, Ionuț Săvoiu, a reprezentat Ministerul Transporturilor, la „Întâlnirea Anuală a Programului de îmbunătățire a accesului la rețeaua de metrou din București”. Potrivit oficialului dâmbovițean, metroul din București va fi modernizat cu fonduri din Elveția. Peste 71,5 milioane de lei vor fi investite până în decembrie 2028 pentru a adapta infrastructura la nevoile tuturor pasagerilor, în special ale celor cu mobilitate redusă. MDLPA va gestiona programul, iar Metrorex S.A. va fi responsabil de implementarea efectivă.

O mare parte din finanțare, peste 51 de milioane de lei, provine din contribuția elvețiană. Acest program reprezintă o colaborare între Ministerul Finanțelor, în calitate de coordonator național, și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
Investiția bazată pe bunele practici in domeniu existente în Elveția va contribui la montarea de lifturi și rampe pentru persoanele cu mobilitate redusă, modernizarea accesului în stațiile de metrou pentru o siguranță și eficiență sortite și o mai bună integrare a rețelei de metrou cu alte mijloace de transport”, precizează Ionuț Săvoiu.

AUTOR: F.S.