Copiii sunt sărbătoriți, astăzi, în localitățile dâmbovițene. Și autoritățile din Titu le-au pregătit un program special celor mici, în această după-amiază, de la ora 16.00, în Parcul Orășenesc.
„La mulți ani tuturor copiilor – mici și mari! Astăzi este despre zâmbete, bucurie și curajul de a visa! Le doresc copiilor o copilărie frumoasă, trăită în siguranță și iubire, iar nouă, adulților, să nu uităm niciodată copilul din noi.
Sărbătorim copilăria așa cum merită: cu joc, culoare, magie și voie bună! Vă invit cu drag la SPECTACOLUL COPILĂRIEI, organizat de Primăria Orașului Titu și Consiliul Local Titu, în Parcul Orășenesc Titu. Intrarea este liberă!
Programul include: ateliere pentru copii, artiști pe catalige, personaje și mascote, jocuri, concursuri și surprize, facepainting, modelaj de baloane, muzică & dans, magic Show cu Bogdan Muntean.
Haideți să ne bucurăm împreună de o zi specială! Copiii o merită, iar noi toți avem nevoie, din când în când, de o clipă de copilărie”, transmite primarul orașului Titu, Laurențiu Costache.
AUTOR: F.S.