Marți, 03 iunie 2024, în jurul orei 14:24 mai multe echipaje de urgență au fost solicitate să intervină în cazul unui accident rutier produs pe Autostrada A1, pe sensul de mers spre Pitești, în care sunt implicate trei autotrenuri și cinci autoturisme.
Garda de Intervenție Potlogi intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar Detașamentul de Pompieri Titu acționează cu o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijin se deplasează și o autospecială de stingere de la Detașamentul Găești, un echipaj SMURD de la Garda Vișina, trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița și un echipaj UTIM.
Începând cu ora 14:35 la nivelul județului Dâmbovița este activat Planul Roșu de Intervenție.
La fața locului sunt identificate cinci victime, dintre care trei persoane sunt încarcerate. Echipajele de intervenție acționează pentru extragerea acestora și acordarea primului ajutor calificat.

















