Dâmbovițenii nemulțumiți de tratamentul primit sau de modul în care le sunt soluționate problemele în instituțiile publice, sunt invitați, miercuri, 18 iunie 2025, să discute cu reprezentantul instituției Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti. Acesta va acorda audienţe gratuite cetăţenilor din judeţ şi va primi petiţiile acestora, între orele 10.00 și 14.00.
Activitatea se va desfășura la noua locație a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, situată în municipiul Târgovişte, str. Lt. Stancu Ion, nr. 35 , în fosta clădire a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Valahia (în spatele Pieței 1 Mai, vis-a-vis de Decathlon) în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.
Cetățenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe.
„Pentru operativitate, dar și pentru respectarea unor măsuri de siguranță medicală, recomandăm persoanelor interesate ca la momentul acordării audienței să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum şi documente justificative, în copie.
Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon al Biroului Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului 0244 – 593 227.
Totodată, cetățenii care doresc să se adreseze instituției Avocatul Poporului – Biroului Teritorial Ploiești pot transmite cererile și prin poștă, pe adresa biroului din municipiul Ploiești, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, etajul I, camera 155, județul Prahova sau prin e-mail pe adresa avpprahova@avp.ro. Programul de audiențe la sediu și de dispecerat este următorul: luni-miercuri în intervalul orar 10.00-14.00, marți și joi în intervalul orar 12.00- 16.00”.
Instituția „Avocatul Poporului” este o autoritate publică autonomă și independentă față de oricare altă autoritate publică din România, care are drept drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, în raporturile acestora cu autoritățile publice.
AUTOR: F.S.

















