You are currently viewing Un tânăr din Perșinari s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului!

Un tânăr din Perșinari s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului!

La data de 31 mai a.c., în jurul orei 23:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat, pe raza municipiului Târgoviște, un tânăr, de 29 de ani, din comuna Perșinari, în timp ce ar fi condus un autoturism aflându-se sub influența alcoolului.

În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, rezultatul a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, șoferul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a concentrației alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

IPJ DÂMBOVIȚA