You are currently viewing Titus Corlățean: Am fost extrem de mișcat de discursul Inaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, privind momentul istoric al Tratatului de la Trianon și semnificația sa profundă pentru națiunea română

Titus Corlățean: Am fost extrem de mișcat de discursul Inaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, privind momentul istoric al Tratatului de la Trianon și semnificația sa profundă pentru națiunea română

Momente emoționante, ieri, la Potlogi, în cadrul ședinței festive a Consiliului Județean Dâmbovița. Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, a evocat, în mesajul său un moment istoric important, prea des trecut sub tăcere, dar cu semnificații profunde pentru România.

Este vorba despre semnarea Tratatului de pace de la Trianon, în data de 4 iunie 1920, eveniment pentru a cărui celebrare la nivel național militează de mai mulți ani senatorul de Dâmbovița, Titus Corlățean. De altfel, social-democratul, prezent la rându-i la ședința festivă de ieri, și-a exprimat aprecierea pentru mesajul „cu o călăuzire spirituală, cu suflet și demnitate românești” transmis de Înaltpreasfinția sa.

Am fost extrem de mișcat de gestul și respectiv discursul Inalt Preasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit de Târgoviște Nifon, în contextul sesiunii solemne a Consiliului Județean Dâmbovița, organizată la superbul Palat Brâncovenesc de la Potlogi.
Ieri, 4 iunie 2025, Dâmbovița a sărbătorit 513 ani de la prima atestare documentară, iar colegul meu, Corneliu Ștefan, Președintele CJ, a organizat o manifestare de ținută, cu invitați speciali inclusiv din raioanele înfrățite cu județul nostru din Republica Moldova.
Am apreciat în mod deosebit modul absolut special, cu o călăuzire spirituală, cu suflet și demnitate românești pe care astăzi nu prea le mai întâlnești, în care Inalt Preasfințitul Părinte Nifon a evocat momentul istoric al zilei de 4 iunie, ca Zi a Tratatului de la Trianon și semnificația sa profundă pentru națiunea română, astfel cum sunt consacrate și de Legea 256 adoptată de Parlament în 2020, la inițiativa subsemnatului. Un cuvânt cu mare greutate, destinat celor prezenți și celor care au avut acces la mesaj.
Sper ca demnitarii statului român și instituțiile, începând cu Președintele, Primul Ministru, ministerele competente, mai ales MApN și MAE, să devină tot mai implicate și să onoreze pe viitor așa cum se cuvine această zi de 4 iunie, începând cu arborarea drapelului, depunerea de coroane de flori la mormintele/ monumentele ridicate în satele, comunele și orașele României în memoria celor peste 850 000 de militari români care au dat jertfa supremă în Primul Război Mondial, ceea ce a creat posibilitatea momentului istoric de la Alba Iulia de 1 Decembrie 1918 și ulterior a încheierii Tratatului de la Trianon, tratat de pace care a recunoscut internațional unirea Transilvaniei cu România! Si multe alte lucruri, care sunt obligații LEGALE pentru autoritățile române, prevăzute în Legea 256/ 2020.
Mulțumesc Părintelui Nifon, Arhiepiscop și Mitropolit de Târgoviște, pentru gestul făcut
Dumnezeu să binecuvânteze România Mare și pe români!”, transmite senatorul de Dâmbovița, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.