You are currently viewing Vezi ce tarife vor plăti clienții Hidroelectrica, de la 1 iulie

Vezi ce tarife vor plăti clienții Hidroelectrica, de la 1 iulie

Clienții Hidroelectrica au primit joi notificări cu noile prețuri pe care le vor plăti de la 1 iulie, când piața se va liberaliza total. 

  • Cel mai mic tarif (1,03640 lei/kWh) îl vor plăti locuitorii din București, Ilfov, Giurgiu, Arad, Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara, Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea.

Aceștia sunt racordați la rețelele de distribuție Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Dobrogea și Rețele Electrice Banat din grupul PPC România.

  • Următorul tarif (1,10406 lei/kWh) îl vor plăti consumatorii din următoarele județe: Brăila, Buzău, Galați, Dâmbovița, Prahova, Vrancea, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Satu-Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj și Bistrița-Năsăud.

Aceștia sunt branșați la rețeaua Distribuție Energie Electrică România, din grupul Electrica.

  • Următorul tarif (1,10679 lei/kWh) este plătit de românii din zona Moldovei, mai exact județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

Ei sunt racordați al rețeaua de distribuție Delgaz Grid, din grupul E.ON România.

  • Cel mai mare tarif al Hidroelectrica (1,11905 lei/kWh) este aplicat locuitorilor din județele: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea.

Aceștia sunt branșați la rețeaua Distribuție Energie Oltenia, din grupul Evryo (fostul CEZ).

Prețurile acestea sunt cele finale, cu TVA și toate tarifele reglementate incluse.

Editor: IFA