You are currently viewing Coco Gauff, pentru prima dată campioană la Roland Garros

Coco Gauff, pentru prima dată campioană la Roland Garros

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, numărul 2 mondial, a câștigat în premieră turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, după ce a învins-o în trei seturi, 6-7 (5/7), 6-2, 6-4, pe belarusa Arina Sablaneka, liderul clasamentului WTA, după 2 ore și 28 de minute de joc, în finala disputată sâmbătă în capitala Franței.

Acesta este al doilea trofeu de Grand Slam din cariera lui Gauff, după cel obținut la US Open 2023, unde a dispus în ultimul act tot de Sabalenka.

Gauff (21 ani), originară din Delray Beach (Florida), a mai disputat finala la Roland Garros în 2022, pierdută în fața polonezei Iga Swiatek (1-6, 3-6).

Americanca are acum în palmares 10 titluri cucerite în circuitul profesionist, primul dintre ele în 2019, la Linz (Austria).

Coco Gauff este a prima reprezentată a Statelor Unite care a triumfat la Roland Garros în ultimul deceniu, după Serena Williams, care a cucerit a treia sa coroană pe zgura pariziană în 2015.

Pentru triumful de la Roland Garros, Coco Gauff a fost recompensată cu un cec în valoare de 2.550.000 de euro, în timp ce Arina Sabalenka se întoarce acasă cu 1.275.000 de euro.

Editor: IFA