You are currently viewing Contract de aproximativ 22.000.000 euro, semnat, astăzi, la Nucet

Contract de aproximativ 22.000.000 euro, semnat, astăzi, la Nucet

Primăria Nucet a găzduit, în această seară, evenimentul de semnare pentru proiectul „Înființarea și extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în Nucet, Perșinari, Văcărești, Lucieni și Ludești”, în valoare de aproximativ 22.000.000 euro. Acest lot este parte a „Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița” și reprezintă încununarea muncii și așteptării de mulți ani a unor comunități cum ar fi cea din Nucet.

Astăzi 10 iunie 2025, la sediul Primăriei Nucet, a avut loc o conferință de presă la care au participat domnul Președinte al Consiliului județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, dl Vicepreședinte CJD Jijiie Antonela, dl Director al Companiei de apa – Sergiu Nicolaescu, președintele ADI – dl Olteanu, primarii localităților Lucieni, Ludești, Văcărești, Persinari și subsemnata și desigur presa dâmbovițeană. Ni s- au alăturat trei doamne din conducerea companiei STRABAG SRL, deoarece scopul întâlnirii a fost de a semna contracte de execuție pentru realizarea rețelelor de apă și canal. După mulți ani de muncă, azi a fost semnat contractul de execuție a rețelei de canalizare Cazaci – Nucet, cu o lungime de peste 16km. Mulțumesc domnului Președinte CJD și conducerii Companiei de apa pentru întreg suportul acordat în realizarea acestui deziderat!”, transmite primarul comunei Nucet, Luisa Bărboiu.

„Astăzi are loc un moment mult așteptat pentru această zonă a Județului Dâmbovița. De trei ani de zile, împreună cu conducerea Companiei de Apă, împreună cu membrii Unității de Implementare din cel mai mare proiect din România de peste 450 milioane de euro, care se desfășoară prin Compania de Apă din Târgoviște, a sosit momentul să semnăm contractul de execuție pentru acest lot, din care fac parte comunele Nucet, Perșinari, Văcărești, Ludești și Lucieni.

Vreau în primul rând să mulțumesc colegiilor primari care astăzi participă la această conferință de presă. Să știți că nu întâmplător am ales această locație, am vrut neapărat să semnăm acest contract în teritoriu și în sediul Primăriei Nucet. Mulțumesc doamnei primar pentru găzduire și, bineînțeles, pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat în această perioadă”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

AUTOR: F.S.