You are currently viewing FK Csikszereda a cucerit la Târgoviște trofeul Cupei României la fotbal feminin

FK Csikszereda a cucerit la Târgoviște trofeul Cupei României la fotbal feminin

Stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște a găzduit, miercuri după-amiază, finala Cupei României la fotbal feminin, ediția 2024-2025, a cărei câștigătoare a devenit FK Csikszereda Miercurea Ciuc.

Formația din Harghita a intrat în posesia trofeului după ce a trecut, la scor de neprezentare, 3-0, de Farul Constanța. Marcatoarele formației din Csikszereda au fost C. Balasz (60) și Nombot (69, 74). Acesta a fost primul trofeu din istoria grupării harghitene.

Aceasta a fost cea de-a 8-a întâlnire din acest sezon între cele două formații, care s-au întâlnit de șase ori în campionat și o dată în faza grupelor din Cupa României.

Farul a ratat astfel șansa de a realiza eventul, după ce s-a impus în campionat detașat, cu un avans de 19 puncte fața de echipa harghiteană.

M.I.