A XIII-a ediție a Festivalului „BABEL” ajunge la final. Pe durata desfășurării acestuia, orașul s-a transformat într-o scenă uriaşă, cu artişti din toate colţurile lumii, care le-au prezentat dâmbovițenilor spectacole de teatru, dans, muzică, în diverse spaţii de joc, pieţe publice, situri istorice, pub-uri, dar şi în clasicele săli de spectacol.
Astfel, Festivalul Internaţional BABEL Târgoviște a arătat o dată în plus cum o comunitate poate fi întărită prin cultură. Festivalul organizat de Teatrul „Tony Bulandra”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgoviște, al Ministerului Culturii și al partenerilor tradiționali își încheie ediția de anul acesta cu un program grandios.
11:00
TTBT Foaier – Întâlnirile Babel
11:00
TTBT Studioul „Hugo Wolff” – Devising Devices
Scott Johnston, Workshop
11:00
Piața „Mihai Viteazul” – Teatru la cutie
concept și scenografie: Ana Maria Cucută Sandu
Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște, România
60 min.
11:00
Piața Mihai Viteazul, Happening
Universitatea „Ovidius” Constanța, Facultatea de Teatru
12:00
TTBT Foaier – Meeting with the Grotowski Institute. Laboratory in the Theatre? Jerzy Grotowski and his vision of the actor’s work
Jarosław Fret – Conferință
12:00
TTBT Studioul „Hugo Wolff” – 4:48 Psychosis – Unlocking Non-Narrative text
Scott Johnston, Workshop for actors
13:00
Piața „Mihai Viteazul” – Prințul fermecat în broască
după Frații Grimm
Concept și regie: Taisuke Sasaki
Etherium Eurythmy Theater, România-Japonia,
40 min., 3+, Spectacol interactiv de teatru, păpuși, dans și muzică barocă pentru flaut
16:30
TTBT Sala Mare – The Border
Dramaturgia: Antonina Romanova și Monika Wachowicz
Concept și realizare: Jarosław Fret și Monika Wachowicz
Grotowski Institute, Wrocław, Polonia
40 min., 18+
18:00
TTBT Sala Sindicatelor – Hamlet, de William Shakespeare
Adaptarea scenică și regia artistică: Declan Donnellan
Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova, România
120 min.
20:00
Piața „Mihai Viteazul” – Day Show
Oțet Light and Fire, România,
45 min., spectacol cu foc și umor
20:40
TTBT Foaier – Who’s The Dummy
Rising Moon Productions / David MacCreedy, Marea Britanie
20 min.
21:30
Piața „Mihai Viteazul” Închiderea oficială a celei de-a XIII-a ediții BABEL
Concert Gândul Mâței -Republica Moldova
60 min.
AUTOR: F.S.
















