Ilie Poenaru a ajuns la un acord cu Chindia Târgoviște și a preluat funcția de antrenor principal al grupării dâmbovițene. Tehnicianul în vârstă de 48 de ani a fost prezentat oficial la noua echipă astăzi orele amiezii, iar după-amiază, începând cu ora 18.00, a susținut primul antrenament cu roș-albaștrii pe arena „Eugen Popescu”. De mâine, acesta îi va pregăti pe Florea et comp. pe terenul din Aninoasa.
Ilie Poenaru a semnat cu Chindia un contract valabil pe 2 sezoane, cu opțiune de prelungire dacă își va îndeplini obiectivele impuse de conducerea administrativă.
Acesta și-a ales și colaboratorii cu care va lucra lângă Turnul Chindiei. Astfel, secundul său a devenit Paul Ceaușan, iar antrenor cu portarii va rămâne Cezar Lungu. De asemenea, preparator fizic va fi Iulian Ichim.
Pe durata perioadei de pregătire din această vară, Chindia va susține mai multe meciuri amicale. Totodată, în perioada 7-18 iulie, roș-albaștrii vor efectua un cantonament centralizat la Mogoșoaia, la baza FRF.
M.I.