You are currently viewing Premii generoase pentru elevii din Ulmi, la final de an școlar

Premii generoase pentru elevii din Ulmi, la final de an școlar

Sfârșit de an școlar cu bucurie și emoții, astăzi, la Ulmi. Ultimul clopoțel a sunat, iar elevii s-au reunit pe terenul de sport al școlii din Viișoara, la festivitatea de premiere. Le-a fost alături și primarul comunei, Bogdan Tița, cel care, alături de sponsori a venit încărcat de premii generoase.

În cadrul ceremoniei au fost premiați și câștigătorii unui concurs dedicat protejării mediului, cu tabere gratuite la mare.

Astăzi, am avut bucuria de a fi alături de elevii și cadrele didactice de la școala din Viișoara, la serbarea de încheiere a anului școlar. Le-am transmis copiilor cele mai calde urări pentru o vacanță frumoasă și plină de voie bună, dar și felicitări pentru rezultatele deosebite obținute de-a lungul acestui an.
Cu sprijinul colaboratorilor noștri de la DRI ENERGY, toți copiii au primit cadouri, ca semn de apreciere pentru munca lor. Le mulțumesc sincer pentru generozitate și implicare în viața comunității noastre!
Tot astăzi, în cadrul unui frumos parteneriat cu Asociația „Împreună pentru un Viitor Verde”, am premiat câștigătorii unui concurs dedicat protejării mediului, organizat în colaborare cu Primăria Ulmi. 25 de copii din comuna noastră au câștigat o tabără gratuită la mare, un binemeritat răsfăț pentru implicarea și creativitatea lor.
Felicitări tuturor copiilor, profesorilor și părinților! Ulmi are un viitor frumos datorită lor!”, transmite edilul dâmbovițean.

AUTOR: F.S.