You are currently viewing Pompieri dâmbovițeni, la Concursul „Scări pe Toaca”, organizat în județul Neamț

Pompieri dâmbovițeni, la Concursul „Scări pe Toaca”, organizat în județul Neamț

Trei pompieri dâmbovițeni, plt. adj. Plop Daniel, plt. adj. șef Plopeanu Ionel și soldat Anghel Vlăduț, au participat, în perioada 19–21 iunie 2025, la concursul „Scări pe Toaca”, organizat în județul Neamț de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava”.

Competiția a reunit 97 de pompieri din cadrul IGSU și 24 de inspectorate județene, fiind una dintre cele mai solicitante și spectaculoase competiții dedicate salvatorilor.

Concursul a inclus două probe de anduranță: o cursă montană de aproximativ 7 km, cu o diferență de nivel de peste 1100 m, parcursă în echipament sportiv și cu rucsac pentru transportul echipamentului de intervenție, urmată de urcarea celor 519 trepte, în echipament complet de protecție pentru pompieri și cu aparat de respirat cu aer comprimat.

Le adresăm felicitări colegilor noștri pentru participare, determinare și modul profesionist în care au reprezentat județul Dâmbovița într-o competiție dedicată salvatorilor din întreaga țară, transmite ISU Dâmbovița.

AUTOR: F.S.