You are currently viewing Simboluri românești, celebrate, săptămâna viitoare, la Titu

Simboluri românești, celebrate, săptămâna viitoare, la Titu

Două evenimente speciale vor fi marcate, săptămâna viitoare, în România. Este vorba despre „Ziua Iei” și despre „Ziua Drapelului Național”, simboluri plinde de încărcătură spirituală. Cu acest prilej, administrația locală din Titu a pregătit, pentru zilele de 24 și 26 iunie, un program special, la care comunitatea este invitată să fie prezentă.

Dragi prieteni,
În săptămâna care urmează, vă invit să ne bucurăm împreună de două momente pline de suflet, dedicate tradițiilor și simbolurilor care ne definesc ca popor:
24 iunie 2025 – Ziua Universală a Iei
Ora 9:00 – Parcul Orășenesc
Haideți să purtăm cu mândrie ia românească și să aducem culoare și autenticitate în inima orașului. Vom celebra împreună această frumoasă tradiție care vorbește despre rădăcini, identitate și frumusețea portului popular.
26 iunie 2025 – Ziua Drapelului Național
Ora 9:00 – în fața Primăriei
Pornim într-un marș simbolic al tricolorului până în Parcul Orășenesc, unde vom forma, din suflet, o inimă tricoloră. Vom înălța baloane în culorile drapelului și vom surprinde aceste clipe speciale cu ajutorul dronei – pentru ca amintirea să rămână vie și peste ani.
Vă aștept cu drag, să fim împreună, să ne bucurăm, să ne cinstim trecutul și să ducem mai departe simbolurile care ne unesc!”, transmite primarul orașului dâmbovițean, Laurențiu Costache.

AUTOR: F.S