Articolele săptămânii trecute au vorbit de la sine, căci pe unul dintre ele mi l-am oferit exclusiv mie, în timp ce al doilea a fost închinat orașului de care aveam să mă îndrăgostesc câteva zile mai târziu: Roma. Sunt locuri în lume care nu doar că există în istorie, ba mai mult, ele trăiesc și respiră prin ea. Roma este unul dintre aceste locuri. Pe măsură ce pășești pe străzile sale pavate, simți că orașul nu este doar o destinație, ci o călătorie în sine, o călătorie de-a lungul unor secole care te duc, prin povești și prin trăiri care nu se sting niciodată, mai aproape de trecut. Și cu toate acestea, ancorat în fantasticul prezent. Roma este pachetul complet, căci dorința de a te reîntoarce acolo nu face altceva decât să completeze trecutul și prezentul cu viitorul.

Douăzeci și nouă infinit – cu promisiunea că mă voi îndrăgosti iremediabil și irevocabil de viața mea! Și am început cu Roma! Orașul nu este doar un ansamblu de ruine antice sau de monumente impunătoare, ci o memorie vie, gravată în fiecare colț, în fiecare piatră, în fiecare adiere a vântului. Colosseumul, mândru în fața timpului, te invită să-ți imaginezi uralele mulțimii, luptătorii care-și jucau viața în arenă, iar Pantheonul – un miracol al simetriei perfecte, îți amintește de măreția unei civilizații care credea în ceva mai mare decât sine. Roma îți garantează că a fost, cândva, ea singură, un imperiu de sine stătător.

Dar ceea ce face Roma cu adevărat specială este capacitatea de a-ți atinge inima în cele mai neașteptate momente. Diminețile liniștite lângă Fântâna Trevi, când sunetul apei parcă te îndeamnă să porți o conversație cu trecutul, sunt umbrite de sutele, poate miile de turiști, însă tocmai asta este formidabil la acest oraș: simți că stă în loc pentru tine, că fiecare loc așteaptă să îl observi, că fiecare străduță tânjește după pașii tăi. Roma este încapsulată în piatra din îngustul Trastevere, unde aerul este încărcat de mirosul bucătăriei italiene, iar râsetele localnicilor se aud în ecouri pe alei. Roma are un fel unic de a exista. Acolo parcă și soarele apune altfel, lăsând orașul să strălucească într-o lumină caldă, aurie, oferindu-ți constant sentimentul că timpul s-a oprit în loc să-i privească până și el măreția.

Ceea ce găsesc cel mai emoționant la Roma este felul în care orașul te învață să îmbrățișezi atât frumusețea, cât și greutatea timpului. Ruinele nu sunt doar fragmente rupte; sunt povești ce așteaptă să fie ascultate, iar straturile de istorie nu sunt o povară, ci un legământ. Roma este o lecție despre cum, indiferent de vreme, facem parte din ceva mult mai mare decât noi înșine, ceva atemporal, ceva care depășește spațiul și timpul. Fiecare colț din Roma poartă o amintire. Este un oraș care nu cere atenție, ci îți câștigă afecțiunea. Roma se trăiește în momentele mici, acelea despre care nu te aștepți să fie neapărat semnificative. Abia după ce le savurezi înțelegi cu adevărat ce înseamnă să te îndrăgostești.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.