Duminică, Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social Democrat (PSD) vor organiza ședințe ale conducerilor pentru a valida lista miniștrilor care vor face parte din Guvernul condus de Ilie Bolojan.
Partidul Național Liberal s-a reunit în şedinţă a Biroului Politic, duminică, pentru a-i desemna pe cei 4 reprezentanţi ai săi în viitorul guvern.
În a doua parte a zilei, şi social-democraţii – care au votat pentru intrarea la guvernare, sâmbătă, vor decide cine ar urma să îi reprezinte în noul executiv, în care le vor reveni o funcţie de vicepremier şi şase de ministru.
Uniunea Salvați România și-a anunţat, la Congresul de sâmbătă, cele 4 nominalizări. Lista îi include pe Ionuţ Moşteanu – la Ministerul Apărării, care ar urma să fie şi vicepremier, Oana Ţoiu – la Externe, Radu Miruţă – la Economie şi Digitalizare și Diana Buzoianu – la Mediu.
Editor: IFA
















