You are currently viewing 3,89 % – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Dâmbovița în luna mai 2025

3,89 % – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Dâmbovița în luna mai 2025

Comunicat de presă

La sfârșitul lunii Mai 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița erau înregistrați 6344 șomeri (din care 3006 femei), rata șomajului fiind de 3,89 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,85 %, acest indicator a crescut cu 0,04 pp.

Din totalul de 6344 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dâmbovița, 1233 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 5111 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 889 șomeri provin din mediul urban și 5455 sunt din mediul rural.

Grupa de vârstă Persoane înregistrate la finele lunii

Total 6344

< 25 ani 451

între 25-29 ani 347

între 30-39 ani 1222

între 40-49 ani 1590

între 50-55 ani 1161

peste 55 ani 1573

Șomerii cu studii gimnaziale reprezintă ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Dâmbovița (35,8 %). Cei cu studii primare și fără studii reprezintă 34,8 % din totalul şomerilor înregistraţi. 15,3 % dintre șomerii înregistrați au absolvit liceul sau școala postliceală. Șomerii cu nivel de pregătire profesională reprezintă 11,2 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare se regăsesc în proporţie de 2,9 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 995 persoane foarte greu ocupabile, 2650 greu ocupabile, 2537 mediu ocupabile, iar 162 sunt persoane ușor ocupabile.

Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Dâmbovița sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Dâmbovița, la adresa www.anofm.ro.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița