La data de 08 iulie 2025, în jurul orei 11.18, mai multe echipaje de urgență au fost solicitate să intervină în cazul unui incendiu de vegetație uscată produs în localitatea Ciocănești. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 8 hectare de miriște și cultură de grâu. În urma intervenției prompte, flăcările au fost stinse.
Pentru lichidarea acestora au intervenit pompierii Gărzii de Intervenție Răcari, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Oamenii legii amintesc că pentru persoanele fizice, amenzile cauzate de aprinderea vegetațiilor variază între 7.500 și 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, între 50.000 și 100.000 de lei.














