Municipiul Târgoviște, încă o dată pe primul loc! Administrația locală a semnat primul contract din Regiunea Sud-Muntenia prin care un liceu tehnologic este renovat în totalitate folosind fonduri europene. Astfel, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” este primul liceu din regiune finanțat prin Programul Regional 2021-2027.
Investiția totală este de 5,08 milioane euro, din care finanțare nerambursabilă, 3,91 milioane euro. Proiectul vizează reabilitarea, modernizarea și dotarea completă a liceului, cu accent pe digitalizarea procesului educațional, eficientizarea energetică, crearea unui mediu modern, inclusiv și adaptat cerințelor pieței muncii.
La semnarea contractului de finanțare au participat primarul Municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, directorul general ADR Sud-Muntenia, Liviu-Gabriel Mușat, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan și prefectul județului, Marian Tănase.

„Astăzi, am semnat primul contract din Regiunea Sud-Muntenia prin care un liceu tehnologic este renovat în totalitate folosind fonduri europene în valoare de peste 25.000.000 de lei. Este vorba de reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din Târgoviște.
Se vor realiza intervenții prin care unitatea de învățământ amintită va fi transformată integral, toate corpurile de clădire urmând a fi reabilitate din temelii.
Totodată, va fi refăcută curtea liceului, inclusiv prin realizarea unui sistem de iluminare și prin crearea de spații verzi sau a unor foișoare și pergole.
La acest eveniment important pentru Târgoviște și târgovișteni, ne-au fost alături președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, domnul senator Titus Corlățean, deputații Carmen Holban și Laurențiu Neculaescu, dar și directorul instituției de învățământ, Anda Alecu.
Apreciez în mod deosebit colaborarea cu domnul Liviu Mușat, directorul general al ADR Sud-Muntenia, alături de care transformăm municipiul Târgoviște.
Le mulțumesc tuturor pentru că au fost alături de noi în acest moment important pentru educația din Târgoviște!”, transmite primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

AUTOR: F.S.














