You are currently viewing Lucrări realizate cu costuri minime, în regim propriu, la Voinești

Lucrări realizate cu costuri minime, în regim propriu, la Voinești

Administrația din Voinești este una dintre cele mai echilibrate și de succes din județ. În fiecare an, autoritățile derulează noi proiecte care au ca finalitate modernizarea serviciilor și condiții mai bune pentru comunitatea locală. Iar multe dintre acestea se realizează, după cum precizează primarul, Gabriel Sandu, în regim propriu, pe considerente financiare.

Realizăm, în regim propriu, o extindere a sistemului de alimentare cu apă potabilă în satul Suduleni, de la intersecția DN 72A cu DJ 712 B până la pepiniera stațiunii de cercetare pomicolă. Efectuăm această lucrare datorită faptului că zona este de intravilan și deja s-au construit 3 locuințe.
În acest sens folosim utilajele din dotarea comunei, operatorii acestora salariați ai Primăriei, precum și beneficiarii de ajutor social. Valoarea totală a acestei lucrări ce se întinde pe o lungime de 250 m/liniari este de 3700 lei sumă compusă din prețul PE, ф63, 10 bari, mufe electrofuziune și costul carburantului.
Lucrarea va fi gata în 10 ore. Așa cum v-am obișnuit în decursul anilor vom face în continuare lucrări ce pot fi efectuate în regim propriu cu costuri minime”, dă asigurări edilul dâmbovițean.

AUTOR: F.S.