You are currently viewing Ministrul Mediului: Amenzi de aproape 2 milioane de lei în urma controlului la gropile de gunoi municipale

Ministrul Mediului: Amenzi de aproape 2 milioane de lei în urma controlului la gropile de gunoi municipale

Ministrul Mediul, Diana Buzoianu, a transmis că au au fost date amenzi în valoare de 1.8 milioane de lei în urma controlului tematic pentru gropile de gunoi municipale.

În perioada 2–10 iulie 2025, la solicitarea MMAP, Garda Naţională de Mediu cu sprijinul IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania, a desfășurat controale încrucișate la toate cele 47 de depozite municipale clasa B din România.

La începutul mandatului, am anunţat un control interjudeţean al Gărzii de Mediu cu privire la gropile de gunoi pe zona de prevenție incendii. Am vrut să avem o acţiune completă pe toate gropile cu gunoi municipal care să fie verificate din perspectiva măsurilor care au fost luate pentru a preveni incendiile. Cele mai mari amenzi au fost date în Dâmboviţa, Ilfov și Teleorman. Concluziile generale ale controlului tematic sunt că majoritatea judeţelor nu au o infrastructură de tratare a deşeurilor, că reciclăm prea puţin şi ar trebui, în perioada următoare, să dublăm capacitatea calitatea de material pe care îl reciclăm. S-au găsit depăşiri ale cantităţii autorizate în majoritatea gropilor de gunoi care au fost verificate şi, de asemenea, au fost depăşite, tot aşa, în majoritatea gropilor de gunoi, suprafeţele maximale pe care ar fi trebuit să fie depozitate aceste deşeuri” a declarat Diana Buzoianu, în deschiderea conferinței de presă de astăzi.

Acțiunile au avut un caracter integrat vizând evaluarea riscurilor de mediu și prevenirea incendiilor, în contextul temperaturilor extreme, care sporesc riscurile de autoaprindere și incendii la gropile de gunoi.

Am solicitat şi participarea colegilor de la IGSU care au aplicat, la rândul lor, sancţiuni de 493.000 de lei, constatând 245 de deficienţe la depozitele verificate. Mare parte dintre ele se referă ori la absenţa autorizaţiei de protecţie la incendiu, ori la lipsa respectării normelor în vigoare”, a precizat comisarul general Andrei Corlan.

S-au constatat situații grave și recurente:
1. Depozite care funcționează fără să respecte reglementările de mediu;

2.  Deșeuri netratate, aruncate direct, fără sortare, fără preprocesare;

3. Probleme structurale majore, de la stații de levigat nefuncționale până la emisii de gaze toxice direct în atmosferă;

4. Poluare vizibilă a aerului, apei și a solului, și nu în ultimul rând, depozite pline cu deșeuri reciclabile, care ar fi trebuit să fie valorificate, nu înîngropate.

Printre cauze se numără colectarea separată de proastă calitate, tratarea inexistentă sau formală a deșeurilor, tarife de depozitare mai mici decât costurile tratării, care descurajează utilizarea instalațiilor existente. De asemenea, de menționat este și
lipsa de asumare și responsabilități neclare între autoritățile locale și ADI-uri, dar și legislație ambiguă și lipsa unor sancțiuni reale pentru instituții care nu își fac treaba.

Ministrul Mediului a declarat că vor
continua și se vor extinde controalele.

Este momentul să tratăm gestionarea deșeurilor nu doar ca o obligație de mediu, ci ca o politică de sănătate publică și de responsabilitate administrativă,” a spus Diana Buzoianu.

Editor: IFA