You are currently viewing Participare numeroasă, la prima seară de cinema în aer liber, organizată de Primăria Gura Ocniței

Participare numeroasă, la prima seară de cinema în aer liber, organizată de Primăria Gura Ocniței

Prima seară de cinema în aer liber, organizată de Primăria comunei Gura Ocniței s-a bucurat de un real succes. Zeci de copii, părinți și bunici s-au strâns, pe stadionul din satul Săcueni, unde au vizionat filmul „Albă ca Zăpada”, pe un ecran de peste 14 metri pătrați.

Organizatorii au oferit apă, suc și popcorn, iar cei mici și-au așezat păturile pe iarbă, transformând stadionul într-un adevărat cinema de vacanță sub cerul liber.

Ne bucurăm că această inițiativă a adus atâta bucurie. Vom organiza evenimente similare și în celelalte sate ale comunei: Adânca, Gura Ocniței și Ochiuri, în funcție de condițiile meteo”, a declarat primarul, Liviu Vasilescu.

AUTOR: F.S.