Federația Română de Fotbal a informat că, în timpul meciului dintre Metaloglobus București și Petrolul Ploiești (0-3), disputat vineri după-amiază, 25 iulie, arbitrul asistent George Bogdan Duță, din Bacău, a suferit o accidentare care a necesitat o intervenție medicală de urgență.
Incidentul a avut loc în minutul 41 al meciului, când arbitrul asistent s-a împiedicat de materialele publicitare amplasate în zona de margine a terenului și a căzut. Deși inițial a continuat jocul pentru câteva secunde, nerealizând gravitatea situației, acesta a început să acuze dureri și amorțeli la nivelul brațului drept. A solicitat imediat intervenția arbitrului central și a personalului medical aflat la fața locului.
După o primă evaluare, arbitrul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Militar, unde a fost diagnosticat cu o luxație la cotul drept. Medicii au reușit să repună articulația, i-au efectuat investigații imagistice și au decis imobilizarea zonei afectate într-un ghips pentru o perioadă de cel puțin o săptămână. În funcție de evoluția stării sale, se va decide dacă este necesară o intervenție chirurgicală.
George Bogdan Duță a fost externat după miezul nopții și se află în prezent acasă, în Bacău, unde va urma perioada de recuperare.
Sursă foto: Răzvan Păsărică/ SPORT PICTURES/ frf.ro
M.I.














