La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Bilciurești.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 47 de ani, din comuna Bilciurești, în timp ce ar fi condus o autoutilitară pe drumul județean 711, în localitatea Bilciurești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din Târgoviște.
În urma accidentului, cei doi șoferi au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
IPJ DÂMBOVIȚA














