Vehiculele istorice pentru care există mențiunea corespunzătoare în rubrica „Observații” a certificatului de înmatriculare vor fi radiate, din oficiu, de către autorități dacă suspendarea înmatriculării este mai veche de 10 ani, potrivit OUG 84/2024, aplicabilă deja. Ordonanța introduce două noi situații de radiere, din oficiu, a unor vehicule, prevederile privind vehiculele istorice fiind o extensie a uneia dintre ele.
Mai precis, se radiază automat vehiculele a căror înmatriculare a fost suspendată timp de nouă luni pentru că noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate și cele a căror înmatriculare a fost suspendată, în celelalte cazuri prevăzute de lege, timp de trei ani.
Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița informează cetățenii cu privire la modificările legislative în domeniul circulației pe drumurile publice, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2024, pentru creșterea siguranței rutiere.
Potrivit art. 17 alin. (5) lit. e) și f) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, actualizată, radierea din oficiu a vehiculelor se aplică în următoarele situații:
1. După 9 luni de la suspendarea înmatriculării, dacă nu s-a realizat transcrierea dreptului de proprietate.
2. După 3 ani de la suspendarea înmatriculării, în cazul expirării sau anulării inspecției tehnice periodice (ITP).
3. După 10 ani, pentru vehiculele de interes istoric fără ITP valabil și mențiune în certificatul de înmatriculare.
Până la actualizarea aplicațiilor informatice, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița poate efectua radierea din oficiu în baza unei cereri scrise transmise:
– La ghișeu, cu actul de identitate în original
– Sau prin email: [email protected]
A. Pentru netranscriere (9 luni):
Solicitarea se verifică în Registrul Național, iar dacă situația se confirmă, fostul proprietar este notificat. Dacă în termen de 45 de zile nu se realizează transcrierea, vehiculul este radiat din oficiu.
B. Pentru lipsă ITP (3 ani):
După verificare, radierea se face imediat, fără termen de notificare, dacă se confirmă lipsa ITP-ului.
C. Pentru vehicule istorice:
Radierea va fi posibilă doar după data de 20 mai 2028, conform prevederilor legale.
Modelul de cerere este disponibil gratuit:
– La ghișeul SPCRPCIV Dâmbovița
– Sau poate fi solicitat prin email.
Informații suplimentare pot fi consultate în:
– O.U.G. nr. 195/2002 (republicată)
– O.U.G. nr. 84/2024
– Website-ul Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița
AUTOR: F.S.














