You are currently viewing Focar de Candida auris la Spitalul Floreasca

Focar de Candida auris la Spitalul Floreasca

Trei pacienți din șase care sunt internați la Centrul de arși de la Spitalul Floreasca au fost descoperiți, la analize, cu bacteria „candida auris”. Dintre cei șase unul, o femeie, a fost transferat recent la tratament în Belgia. Astfel, medicii belgieni au descoperit că Lavinia – pacienta cu arsuri pe 70% din corp internată 53 de zile în Spitalul din România – este infectată cu Candida auris, altă formă decât benigna „candida”.

Personalul a fost și el testat iar rezultatele au ieșit negative. Se așteaptă în continuare rezultatele unor teste, conform informațiilor oficiale.

În acest moment nu se mai fac internări la Centrul de Arși de la Floreasca și nici nu sunt permise vizitele. În urma rezultatelor analizelor, epidemiologul spitalului a declarat focar, conform procedurii. Autoritățile sanitare au activat procedurile de control al focarului: izolarea pacienților în saloane separate, desemnarea de personal medical dedicat fiecărui pacient confirmat, testarea tuturor persoanelor cu care au intrat în contact și dezinfectarea minuțioasă a spațiilor.

Verificările au fost realizate de către Corpul de Control al ministrului Sănătății și de Inspecția Sanitară de Stat.

Editor: IFA