You are currently viewing Un nou început în slujba legii, la Penitenciarul Găești

Un nou început în slujba legii, la Penitenciarul Găești

Un moment emoționant a avut loc, ieri, la Penitenciarul Găești, unde un tânăr a rostit pentru prima dată jurământul de credință față de lege, instituție și țară, devenind oficial parte a sistemului administrației penitenciare din România. Ion Cosmin Gabriel este absolvent al Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri de Logistică „Gheorghe Lazăr” – Chitila, încadrat recent în funcția de agent bucătar

Ceremonia s-a desfășurat în prezența conducerii penitenciarului și a colegilor de serviciu, care au fost martori la începutul acestui drum profesional. Au fost rostite cuvinte de încurajare, dar și de responsabilizare, întrucât rolul unui angajat în sistemul penitenciar nu este unul ușor, dar este esențial în menținerea echilibrului social.

Jur credință patriei mele România, jur să-mi apăr țara chiar cu prețul vieții. Jur să respect legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, sunt cuvintele care au marcat trecerea de la intenție la angajament.

AUTOR: F.S.