You are currently viewing Lucrările de modernizare, pe DJ 720A – Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DN1A avansează în ritm susținut

Lucrările de modernizare, pe DJ 720A – Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DN1A avansează în ritm susținut

Lucrările de modernizare pe DJ 720A – Gura Ocniței – Adânca – Bucșani – Mărcești – Finta – Postârnacu – DN1A continuă în forță. Traseul vizat are o lungime de 28,9 kilometri și traversează mai multe comunități importante din județ, fiind o arteră rutieră esențială pentru locuitorii din zonă, dar și pentru cei care tranzitează județul. Concret, drumul pornește din localitatea Adânca și continuă prin Bucșani, Dobra (satul Mărcești), Finta, Cornești (satul Postârnacu), până la intersecția cu DN1A. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, anunță că se dorește ca traficul să fie reluat în condiții optime cât mai curând.

„Concret, traseul – cu o lungime de 28,9 km – pornește din Adânca, trece prin Bucșani, Dobra (Mărcești), Finta, Cornești (Postârnacu) și se încheie în DN1A.
Investiția, în valoare de aproximativ 107.000.000 de lei, va aduce îmbunătățiri importante pentru siguranța rutieră și confortul participanților la trafic”, subliniază șeful administrației județene.

Odată finalizat, proiectul va contribui la îmbunătățirea mobilității rutiere în zonă, va reduce timpii de deplasare și va crește nivelul de siguranță pentru toți participanții la trafic, fie că este vorba de autoturisme, transport public sau vehicule de marfă.

AUTOR: F.S.