O viitură puternică s-a produs în zona Piscu Negru, pe Transfăgărășan, în urma ploilor torențiale care au afectat masiv versanții. Apa a antrenat pietre, bolovani și trunchiuri de copaci, care au ajuns pe carosabil, blocând complet circulația rutieră.
Astfel, zeci de mașini au fost blocate de viitură, pe Transfăgărășan, însă, din fericire, nu sunt victime. Potrivit informațiilor oficiale, aproximativ 30 de autoturisme au rămas blocate între zonele afectate.
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 7C, în zona localităţii Arefu, judeţul Argeş, circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, ca urmare a aluviunilor aduse de pe versanţi pe carosabil”, a transmis, joi seară, Centrul Infotrafic.
La fața locului intervin jandarmii din cadrul Detașamentului Curtea de Argeș, care acționează pentru deblocarea drumului și evacuarea în siguranță a persoanelor aflate în vehicule. Autoritățile recomandă șoferilor să evite deplasările pe Transfăgărășan până la remedierea situației și curățarea completă a carosabilului.
Traficul rutier este temporar închis în zonă, iar echipele de intervenție rămân mobilizate până la restabilirea siguranței circulației.
Editor: IFA














