You are currently viewing Noul președinte al Poloniei, invitat la Casa Albă

Noul președinte al Poloniei, invitat la Casa Albă

Noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, care a depus jurământul miercuri, va face la începutul lui septembrie o vizită la Washington, a anunțat șeful său de cabinet, Pawel Szefernaker, într-un text preluat de Reuters de pe platforma X.

„Într-o scrisoare de felicitare primită în ziua inaugurării, preşedintele SUA Donald Trump l-a invitat pe preşedintele polonez Karol Nawrocki la Casa Albă pentru o întâlnire oficială de lucru în 3 septembrie 2025”, arată mesajul, potrivit Agerpres. 

Noul președinte, a cărui campanie a fost susținută de principalul partid naționalist de opoziție din Polonia, Lege și Justiție, s-a întâlnit cu Trump în Biroul Oval cu puțin timp înainte de alegerile poloneze din mai și a primit sprijinul liderului american pentru candidatura sa.

Editor: IFA