You are currently viewing MORENI: Bărbat arestat preventiv pentru distrugere prin incendiere și amenințare

MORENI: Bărbat arestat preventiv pentru distrugere prin incendiere și amenințare

La data de 07 august a.c., în baza probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, față de un bărbat, de 31 de ani, din Moreni, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

Din investigațiile efectuate a rezultat că, în noaptea de 6 spre 7 august a.c., bănuitul ar fi dat foc copertinei unei societăți comerciale din municipiul Moreni, după ce , în repetate rânduri, ar fi amenințat administratorul societății respective în acest sens.

Pe parcursul zilei de ieri, 8 august a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de distrugere prin incendiere și amenințare.

Notă: Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

IPJ DÂMBOVIȚA