Duminică, 17 august 2025, locuitorii din Răcari sunt invitați să ia parte la manifestările dedicate Zilei Orașului. Evenimentul va începe la ora 11:30, în sala de festivități a Liceului Teoretic „Ion Ghica” din localitate.
Potrivit primarului, Marius Caraveteanu, momentul central va fi reprezentat de festivitatea de premiere, în cadrul căreia vor fi recompensați locuitorii care au adus plus valoare comunității. Vor fi acordate diplome și distincții cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, dar și celor care s-au remarcat în activitatea profesională, educatoarea, învățătorul și profesorul anului, polițistul, pompierul și jandarmul anului. De asemenea, vor fi premiați cei mai buni elevi ai Liceului Răcari, iar evenimentul va include și premii speciale pentru contribuții deosebite în viața orașului.
Primăria și Consiliul Local Răcari îi așteaptă să participe pe toți cei care doresc să se bucure de această zi de sărbătoare, dedicată comunității.
AUTOR: F.S.














