You are currently viewing Niciun acord, după întâlnirea dintre Trump și Putin

Niciun acord, după întâlnirea dintre Trump și Putin

Donald Trump a evaluat întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin, de vineri seară, din Alaska drept „10 din 10”, descriind discuțiile ca fiind „foarte calde” și „extrem de productive”, chiar dacă  nu s-a ajuns la niciun acord. Cei doi lideri au descris însă discuțiile de aproape trei ore drept „productive”, transmite Reuters.

Donald Trump a avertizat că „nu există o înțelegere până când nu există o înțelegere”. Liderul de la Casa Albă, care anunțase înainte de summit că își dorește o încetare rapidă a focului, a spus că „nu va fi mulțumit” dacă acest lucru nu se întâmplă.

După întâlnire, Trump a declarat, la Fox News, că va amâna introducerea unor tarife împotriva Chinei pentru cumpărarea de petrol rusesc, afirmând că s-au făcut progrese în dialogul cu Putin. De asemenea, a sugerat posibilitatea organizării unei întâlniri între liderul de la Kremlin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la care ar putea participa și el.

Trump a adăugat că „acum, depinde cu adevărat de președintele Zelenski să ducă lucrurile la bun sfârșit”. „Și aș spune că și țările europene trebuie să se implice puțin. Dar depinde de președintele Zelenski.”

Vineri, la finalul declarațiilor, liderul de la Casa Albă i-a transmis președintelui rus: „Vreau să vă mulțumesc foarte mult și vom vorbi foarte curând și probabil ne vom revedea foarte curând.” „Data viitoare la Moscova”, a răspuns Putin.

Trump a admis că ar putea „să fie criticat pentru asta”, dar a adăugat că „ar putea fi posibil”.

După întâlnire, și Putin a declarat că Rusia va continua să insiste asupra eliminării a ceea ce numește „cauzele profunde” ale conflictului – ceea ce în limbajul Kremlinului înseamnă încheierea oricăror discuții ale Ucrainei de a adera la NATO și o limitare excesivă a forței armatei ucrainene – aspecte pe care Kievul spune că sunt de neacceptat.

Președintele rus a mai spus că „multe puncte au fost convenite”, dar „câteva” rămân, precizând că „unul este cel mai important” fără a detalia despre ce este vorba.

Vladimir Putin a susținut, totodată, că este „cu adevărat interesat” să pună capăt conflictului, pe care l-a descris drept „o tragedie”.

Editor: IFA