Garda de Mediu Dâmbovița trage un semnal de alarmă după ce, în mediul online, au apărut anunțuri prin care se ofereau saci cu moloz gratuit. Instituția atrage atenția că o astfel de practică este interzisă prin lege și poate atrage sancțiuni serioase.
„Deșeurile provenite din construcții și demolări – moloz, ciment, cărămizi, faianță sau alte materiale similare – nu pot fi oferite, donate sau abandonate, indiferent de intenție. Acestea trebuie colectate, transportate și eliminate doar prin firme autorizate”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu.
Potrivit instituției, abandonarea sau gestionarea ilegală a molozului:
-poluează mediul,
-poate atrage amenzi considerabile,
-reprezintă faptă contravențională sau chiar penală în anumite situații.
„Respectarea regulilor înseamnă un mediu mai curat și o comunitate responsabilă”, au mai subliniat comisarii de mediu.
Reprezentanții Gărzii de Mediu le reamintesc cetățenilor că singura soluție corectă și legală este apelarea la operatori autorizați pentru colectarea și eliminarea deșeurilor din construcții.
AUTOR: F.S.














