You are currently viewing Centru modern de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, la Târgoviște

Centru modern de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, la Târgoviște

Municipiul Târgoviște marchează o premieră în domeniul managementului deșeurilor, prin realizarea primului Centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, investiție aflată în faza finală de implementare.

Proiectul, finanțat integral prin fonduri europene, cu o valoare de 4.558.786,51 lei, a fost realizat pe Șoseaua Găești și se întinde pe o suprafață de aproximativ 2.500 de metri pătrați. Investiția a fost accesată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 3 – Managementul deșeurilor, Investiția I1.

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a subliniat importanța acestui pas pentru comunitate și a explicat modul în care noul centru va funcționa.

Indiferent că discutăm de biodeșeuri, deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri de cadavre de animale mici, deșeuri de grădină, deșeuri din construcții și demolări, toate vor putea fi aduse aici, asigurându-se deci colectarea separată a deșeurilor municipale care nu pot fi colectate în sistem „door-to-door”. În acest moment mai sunt de adus numai două containere (această componentă fiind realizată centralizat, la nivel național) și proiectul va putea fi încheiat!” a declarat edilul.

Prin acest centru, târgoviștenii vor avea posibilitatea de a contribui activ la protejarea mediului, reducerea poluării și eficientizarea procesului de reciclare.

AUTOR: F.S.