You are currently viewing Investiție majoră pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Moreni

Investiție majoră pentru modernizarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Moreni

Primarul municipiului Moreni, Gabriel Purcaru, anunță demararea unui amplu proiect de modernizare a Școlii Gimnaziale nr. 1, dar și o serie de măsuri ce trebuie luate în acest context.

„Astăzi, am avut o întâlnire de lucru cu cadrele didactice de la Școlile Gimnaziale nr. 1 și nr. 3 din Moreni având în vedere că, în curând, vor începe lucrările din cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială nr. 1 din Municipiul Moreni, județul Dâmbovița” cu o valoare totală de 10.012.145 lei,” a precizat edilul.

În contextul lucrărilor, elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 vor învăța, în anul școlar 2025-2026, la Școala Gimnazială nr. 3, iar două clase își vor desfășura activitatea la Grădinița nr. 2.

„Programul desfășurării cursurilor va fi comunicat în perioada următoare de către conducătorii instituțiilor de învățământ.”

Proiectul include lucrări ample de reabilitare termică a clădirii, modernizarea instalațiilor de iluminat, instalarea de sisteme alternative pentru producerea energiei electrice din surse regenerabile, înlocuirea tâmplăriei interioare și reabilitarea termică a fațadei.

Investiția este realizată prin Programul Operațional Regional 2021-2027.

AUTOR: F.S.