You are currently viewing DSU: Patru persoane rănite în urma fenomenelor meteo din această seară

DSU: Patru persoane rănite în urma fenomenelor meteo din această seară

În urma fenomenelor meteo periculoase înregistrate în această seară au fost raportate două cazuri medicale, până în aceste momente, după cum urmează:

În Județul Argeș, localitatea Hârtiești, satul Lucieni, vântul puternic a smuls acoperișul unei locuințe, iar în cădere a surprins trei persoane. Două primesc îngrijiri medicale la fața locului, una dintre acestea fiind în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare în curs. Cea de-a treia persoană nu era la fața locului la ajungerea forțelor de intervenție.

Pentru gestionarea eficientă a siuației au fost alocate 1 autospecială de stingere cu apă și spumă cu accesorii necesare, 1 autospecială de descarcerare, 1 container multirisc, 1 ambulanță SMURD și 1 ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

De asemenea, în municipiul București, Sector 4, 1 persoană a fost surprinsă de 1 copac prăbușit pe trotuar. Victima, cu diverse traumatisme, conștientă, a fost transportată la spital. Salvatorii din Capitală au acționat cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de descarcerare și 1 unitate de terapie intensivă mobilă.

Intervențiile sunt în dinamică, fiind apeluri care sesizează consecințele fenomenelor meteo periculoase.

Pentru siguranța cetățenilor, în contextul avertizărilor care încă sunt în vigoare, recomandăm:
▪️ Evitarea deplasărilor în aer liber pe durata fenomenelor anunțate;
▪️ Evitarea staționării în apropierea copacilor, stâlpilor sau a panourilor publicitare;
▪️ Asigurarea și închiderea ferestrelor și ușilor locuințelor;
▪️ Parcare în zone ferite de arbori sau alte structuri instabile;
▪️ Nu atingeți cablurile electrice aflate la sol – pot fi sub tensiune.

Editor: IFA