Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat astăzi, în raionul Ialoveni din Republica Moldova, la evenimentele dedicate Zilei Independenței. Oficialul dâmbovițean a subliniat importanța legăturilor culturale, istorice și sufletești dintre cele două comunități, punând accent pe unitatea de limbă și tradiții.

„Ne leagă istoria, limba și credința, dar mai presus de toate este fraternitatea – mai puternică decât orice graniță, pentru că între cele două maluri ale Prutului se vorbește aceeași limbă și bate aceeași inimă”, a transmis Corneliu Ștefan.

Relația dintre județul Dâmbovița și raionul Ialoveni s-a consolidat de-a lungul timpului prin proiecte comune și sprijin concret. Cu fonduri de la Consiliul Județean Dâmbovița, a fost construită o grădiniță pentru copiii din comuna Ruseștii Noi, iar, în fiecare vară, micuți din Ialoveni vin în tabere tematice organizate în județ, pentru a descoperi frumusețile zonei și pentru a întări legăturile de prietenie.
„La mulți ani, Republica Moldova! La mulți ani, frați de peste Prut!”, transmite președintele CJ Dâmbovița, subliniind dorința de a continua colaborarea strânsă dintre cele două comunități.

AUTOR: F.S.














