Cupa Cartierelor la fotbal, una dintre cele mai așteptate competiții sportive din programul Zilelor Cetății Târgoviște 2025, ajunge anul acesta la ediția cu numărul 12. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Târgoviște, readuce în teren spiritul de echipă și rivalitatea sănătoasă dintre cartierele orașului.
Perioada de înscriere s-a încheiat, iar 12 cartiere și-au depus documentația în termenul stabilit, păstrând aceeași formulă ca în ediția precedentă. Tragerea la sorți va avea loc vineri, 29 august, la ora 17.00, la Complexul Turistic de Natație Târgoviște, în prezența reprezentanților echipelor participante.
Pentru stabilirea grupelor, semifinalistele ultimei ediții, Centru, Micro 3, Micro 11 și Micro 2, vor fi desemnate capi de serie. Cele 12 echipe vor fi împărțite în 4 grupe, iar primele două clasate din fiecare grupă vor obține calificarea în sferturile de finală, unde se va juca în sistem eliminatoriu.
Programul meciurilor:
Faza grupelor: luni, 1 septembrie, și miercuri, 3 septembrie, începând cu ora 18:30;
Sferturile și semifinalele: vineri, 5 septembrie, de la 18:30;
Finalele: duminică, 7 septembrie, cu start la 16:30.
Competiția a devenit deja un eveniment de tradiție, care adună laolaltă jucători și suporteri din toate cartierele orașului.

AUTOR: F.S.














